Am în față ultimul pliant Carrefour. Mă uit la el și mă întreb cum m-aș simți dacă l-aș fi făcut eu. Răspund instantaneu și ferm: prost foarte prost.

„INVAZIA REDUCERILOR stârnește invidia!”, citesc în capul „copertei”. Mai jos sunt două poze: într-una apar rochii, în cealaltă jucării. Ambele sunt produse destinate copiilor.

Într-o reclamă ilustrată, imaginea ar trebui să spună totul. Mie imaginea asta îmi spune că reducerile privesc în primul rând copiii. Mișcare bună, căci copilul este o țintă de vânzări excelentă. Dar.

Cum poți asocia copilul cu un titlu așa barbar, INVAZIA REDUCERILOR, numai un art-director de duminică, cuplat cu un copy care a făcut școala la seral, prin corespondență, pot concepe.

Domnilor, INVAZIA (unde mai pui c-o evidențiați și cu un caps lock bătător la ochi) este în mod curent un termen cu semnificație negativă: nemții au invadat Cehoslovacia, rușii au invadat Ucraina, românii au invadat Anglia, omizile au invadat dudul, algele au invadat litoralul românesc, melcii au invadat grădinile oltenilor, păduchii au invadat tabăra din Năvodari, urșii tomberoanele din Brașov și ciorile parcul Copou.

Google oferă 438.000 de rezultate pentru „invazie”, iar primele o sută, pe care le-am citit eu, sunt negative.

În plus, invazia e întotdeauna ceva făcut de altul. Nu te poți invada singur decât dacă ai dublă personalitate, iar unul dintre cei doi i-a pus gând rău primului. Carrefour reușește o performanță abisală: se invadează singur- căci nu pot concepe că l-au invadat reducerile din Cora, de exemplu.

A treia observație: invidia e un sentiment urât. Nu promovezi invidia decât dacă te adresezi unui client mediocru, care ascultă în bemveul lui la mâna a doua, cu număr de Bulgaria, în drum spre slujba de badigard (eventual, la Auchan) un playlist în care „dujmanii îi poartă pică”.

A patra observație: a cui invidie? A cumpărătorului? „Mamă, ce-i invidiez pe-ăștia de la Carrefour, prețuri mai mici ca ei n-are nimeni”. Nu cred. Atunci? A concurenței? În cazul ăsta, ce mă privește pe mine ce sentiment îi chinuie pe acționarii Corei când se gândesc la acționarii Carrefour? Mărturisesc că eu, ca client, dorm destul de bine și fără să știu ce simte francezul de la Cora față de francezul de la Carrefour.

Într-al cincilea rând, foarte puțină lume folosește verbul „a stârni”. Eu nu l-am auzit de câteva luni pe stradă. Iar pliantul ăsta, mă gândesc, ar trebui să se adreseze omului de pe stradă, care e dispus să facă un drum la Carrefour pentru că piticii de grădină au prețurile la jumătate.