Azi am depășit o mașină inscripționată cu o reclamă pe care am catalogat-o instantaneu ca fiind stupidă: „Toyota Auris. Alegerea extraordinară”.

Sloganul ăsta poate fi atribuit unei Toyote, dar se potrivește la fel de bine unui borcan cu castraveciori murați, unui restaurant sau unei frizerii. La fel de nimerit este unei băcănii, ca și unui agent de asigurare. Este o vorbă goală și, ca orice vorbă goală, nu transmite nimic.

„Cum sunt copiii tăi?”. ”Extraordinari”, aș răspunde, presupunând că aș fi întrebat. Aș răspunde așa pentru că aș considera întrebarea o simplă manifestare a politeții, nu a unei reale curiozități. Partenerul meu de dialog vrea să-mi transmită faptul că-l interesează familia mea, dar nu într-atât de mult încânt să intru în detalii.

Când am citit reclama de pe mașină, nu am avut nici cea mai mică intenție să dau un telefon dealerului. Nu-mi pot închipui un apel de felul următor: „bună ziua, aș vrea să fac o alegere extraordinară, vă rog să-mi dați câteva detalii despre mașina dvs.”.

În schimb, aș fi fost cu adevărat curios dacă acea reclamă mi-ar fi transmis o informație utilă. De exemplu: „Noua Auris. Consum mai mic, portbagaj mai mare”. Asta da, m-ar interesa, căci mi s-ar părea extraordinar să car mai multe lucruri, cu un consum diminuat. E un lucru extraordinar atât în traficul curent (acasă-serviciu-acasă), cât și în concedii.

De ce nu sunt reclamele cum ar trebui? Pentru că mulți dintre copyrighteri sunt extraordinari de banali. Sau extraordinar de banale sunt comisiile care analizează și validează munca acelor copy. Fie o parte (agenția), fie cealaltă (clientul) este extraordinar de găunoasă. Nu se poate să ai o mașină nouă și să spui despre ea ceea ce se poate spune despre Kaferul din garajul meu, „este extraordinar”.

Gândiți-vă extraordinar de bine înainte de a accepta un așa slogan ordinar.